Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 noiembrie 2011
other · Trimis la votul final
Victor Paul Dobre
Proiectul Legii antreprenorului social (PL-x 361/2011; retrimis comisiei) 68
Discurs
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Intervin în susținerea argumentelor aduse de colegul Cindrea și vreau să vă atrag atenția asupra unui lucru, mai ales că este și domnul ministru de finanțe aici.
Una dintre motivațiile puterii privind această lege, motivul principal, ce s-a întâmplat la Sibiu, fraude și așa mai departe...
Din aceste considerente, am insistat și în comisie ca această activitate să o facă oameni profesioniști, ca această activitate să nu permită derapaje de tipul celor menționate, ca această activitate să se facă cu oameni pregătiți. Este adevărat că în acești trei ani a fost un titlu de glorie pentru fiecare ministru să raporteze câți oameni a dat afară, și la primării ei n-au raportat, lor li s-a tăiat personalul.
Dacă vrem să facem ceea ce tot spunem, ceea ce explicați și propuneți, acest amendament al nostru este extrem de important. Anchetele sociale trebuie să fie făcute de oameni cu pregătire, altfel, degeaba am făcut această lege și, mă rog, dumneavoastră nu o să aveți prea mult timp
să vă plângeți, dar o să ne creați și nouă unele inconveniente pe care sperăm că le vom corecta. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.