Molnar Zsolt

Domnule președinte, Stimați colegi,

Luni, 16 septembrie, peste 3 milioane de copii, alături de părinți și profesori, au trecut pragul grădinițelor și al școlilor pentru a participa la festivitățile legate de începerea unui nou an școlar.

Ieri, clopoțelul a sunat pentru a douăzeci și patra oară după 1989.

Fie că am fost prezenți în calitate de părinți, rude, sau fie că am urmărit relatările legate de acest eveniment doar la știri, am trăit și noi puțin emoția și bucuria copiilor din sălile de clasă. A fost o zi fericită și plină de speranțe pentru ei, deoarece părinții lor au făcut eforturi uriașe pentru a le asigura cele necesare începerii noului an școlar.

Dar, dincolo de emoția elevilor, am trăit și multe dintre imaginile pe care ne-am obișnuit să le vedem an de an. Copii care sunt nevoiți să învețe în clădiri cu risc seismic, nezugrăvite, cu bucăți de tencuială căzute, cu grupuri sanitare insalubre, 25% dintre unitățile de învățământ neavând avizele sanitare necesare, multe sunt fără apă potabilă sau rețea de canalizare. Și nu putem să nu ne amintim de experiențele negative trăite în această vară și la început de toamnă, un procent foarte scăzut de promovabilitate a examenului de bacalaureat, cu scandaluri de corupție, cu mulți profesori cu note foarte mici la examenele de titularizare sau definitivat.

Iată, așadar, care este imaginea de ansamblu a începutului de an școlar 2013–2014: copii cu vise și idealuri, dar buimăciți de lipsa de continuitate a structurii și a conținutului ciclului școlar; părinți debusolați de reformele și experimentele fiecărui nou ministru la fiecare început de nou an școlar și dascăli cu salarii foarte mici, nemotivați, care simt că și-au pierdut statusul social, recunoașterea și respectul de care s-au bucurat cândva.

În Programul de guvernare pentru perioada 2013–2016 se stipulează creșterea resurselor financiare alocate educației, inclusiv prin atragerea unor surse de finanțare private, o măsură mult dorită și bine-venită, dar care, din păcate, se lasă așteptată.

Să nu se mire, așadar, că nu vor mai avea credibilitate în fața părinților, bunicilor, a dascălilor și, nu în ultimul rând, în fața elevilor cei care, pe de o parte, afirmă că investiția în educație este una dintre cele mai sigure și mai profitabile investiții ale unei țări pe termen lung, iar, pe de altă parte, amână, în mod repetat, aplicarea prevederii legale de alocare a 6% din PIB educației, iar tot ei sunt cei care cheltuiesc sume importante din banii publici pe lucruri foarte frumoase ochiului și aducătoare de puncte electorale, dar care nu figurează nici pe departe pe primele poziții ale agendei cetățeanului.

Luni, clopoțelul a sunat pentru a douăzeci și patra oară după 1989. Au trecut peste două decenii în care am consemnat foarte multe neajunsuri, dar și câteva lucruri bine făcute, dacă ar fi să mă refer, de exemplu, la Legea educației în vigoare.