Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 februarie 2010
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Mircea Dușa
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Mă bucură în mod deosebit că, în fiecare an, prin două articole dintr-un act normativ, completăm sistemul de termoficare al României, dar nu se întreabă nimeni că încă nu avem un concept unitar de a rezolva odată problema termoficării în România.
Sigur că această Ordonanță de urgență nr. 13 o vom vota pentru că rezolvă o chestiune punctuală legată de sistemul de termoficare, adică aceea de a permite administrațiilor locale să aprobe, subliniez, pierderile operatorilor – încă o dată, subliniez, pierderile operatorilor economici – din bugetul local sau din excedentul bugetului local.
Sigur că banii aceștia administrația locală nu-i are, vom avea cadrul legal care se spune că este în conformitate cu directivele europene, așa este, însă trebuie să avem și acești bani ca să-i alocăm sistemului de termoficare.
Aș reveni puțin la analiza acestui subiect.
Prin expunerea de motive parcursă, se spune pe undeva că, deoarece în prețul de cost, conform directivelor europene, nu pot fi incluse pierderile la agenții economici și că ANRM-ul nu poate aproba prețul de cost cu aceste pierderi, acestea să se suporte din bugetele locale și din excedentul la bugetele locale. Sigur, perfect legal! Dar, încă o dată, îmi pun întrebarea: De unde să suporte bugetele locale? Nu vedeți că în municipiile, în marile orașe, care, totuși, au o pondere și o capacitate economică mai mare, intră în colaps sistemele de termoficare?
Încă o dată, repet, vom vota această ordonanță, dar trebuie să ne dea de gândit faptul că nu avem un program național, un sistem unitar prin care să rezolvăm odată
problema termoficării în România. Cârpim, în fiecare an, prin tot felul de ordonanțe, fie cu ajutoare de încălzire, fie cu acordarea sumelor pentru agenții economici pentru prețul de cost la gigacaloria, dar ne complăcem de 20 de ani în această situație, și sistemele de termoficare, mai ales cele centralizate, pică unul câte unul. Parcă chiar ieri se dădea pe posturile de televiziune că a intrat în colaps sistemul de termoficare din municipiul Târgu Mureș, mai zilele trecute cel din Iași.
Haideți, odată și odată, prin ministerele de resort, sigur, și cu aportul parlamentarilor, să creăm un cadru unitar legat de sistemul de termoficare din România și de asigurare a agentului termic!
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.