Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 martie 2008
Informare · respins
Aurel Nechita
Discurs
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Mă întreb de ce dorim acum, pe ultima sută de metri a unei guvernări, să vindem cu orice preț anumite active ale statului.
În domeniul sănătății, singurele întreprinderi la care statul român este majoritar, este Întreprinderea de Antibiotice Iași și „Sanevit” Arad. Întâmplător, aceste două întreprinderi sunt și rentabile. Întâmplător.
Ne aflăm în fața unei situații în care avem o fată tânără, frumoasă, cu zestre, și o dăm primului venit. Și fără condiții. De ce oare? Normal, că nici nu poate s-o iubească, dar pentru zestre, ce nu face omul?! Și atunci, îmi pun întrebarea: de ce renunțăm așa de ușor la o fabrică? Eu, personal, sunt pentru privatizare, dar nu oricum și în orice condiții. Altfel, pierdem un argument forte pe care România îl are, și anume, de a menține prețul la medicamente, în general, și la antibiotice, în special, sub control.
Și am să vă explic de ce pe scurt. Marea majoritate a țărilor din Uniunea Europeană, sau cel puțin marile țări, au peste 72% din producția internă de antibiotice, de medicamente în general. Și ne întrebăm de ce avem prețuri mai mari decât alte țări din Uniunea Europeană. Pentru că, în România, producția internă este la aproximativ 30%. Și normal că, în momentul în care produci puțin și imporți mult, prețul este mai mare. Și asta în condițiile în care noi avem 250 de euro pe cap de locuitor pentru sănătate, în timp ce alții au între 500 și 1500.
În atari condiții, cred că este necesară, cel puțin din partea Parlamentului României, constituirea acestei comisii care să monitorizeze — chiar dacă în acest moment a fost suspendată, deci nu anulată, suspendată — această privatizare, să analizăm modalitatea și să apărăm prin posibilitățile noastre legislative ca patrimoniul nostru să nu fie dat pe degeaba și oricui.
În concluzie, Grupul parlamentar al Partidul Social Democrat va susține înființarea acestei comisii și va monitoriza cât se poate de atent viitoarea privatizare a acestei fabrici de medicamente.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.