Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 iunie 2008
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Lakatos Petru
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Mă văd obligat să revin, pentru că de la acest microfon s-au spus lucruri care – să fiu foarte indulgent – nu corespund întocmai realității. Se vorbește despre producția internă de bere, de fabrici mici producătoare de bere, se vorbește de Acordul Uniunii Europene.
Stimați colegi,
V-aș ruga să revedeți măcar numărul documentului aflat în discuție și în caseta deputatului (PL-x 723/2006). Uniunea Europeană nu se pronunță asupra ajutoarelor oferite, date până la data de 1 ianuarie 2007. Aceasta ca să lămurim problema Uniunii Europene.
Colegii care numai acum citesc intervenția trimisă de anumite asociații și spun că este vorba de „Grivița”, de nu știu câte... i-aș ruga să revadă anexa la hotărârea și la propunerea inițială, unde sunt înșirate societățile în cauză, și să observe, nu vreau să reiau discuțiile avute până acum și să le reiau din nou, că unele dintre acele societăți au plătit, altele au intrat în faliment și nici nu mai există, și au rămas doar câteva, care ar putea să se folosească de foloasele deciziei și hotărârii noastre de astăzi sau când vom vota în final și va rămâne ceva definitiv.
Dar principiul că trebuie ajutate întreprinderile mici și mijlocii este în asentimentul tuturor. Modalitatea cum se face, ajutând pe unii care au relații, care au cunoștințe, care sunt conduse de „băieți deștepți” cu legături în Parlament, mi se pare o treabă incorectă. Putem să ajutăm, să acordăm ajutor de stat pe 2008, pe 2009, nu este niciun impediment, dar retroactiv să ștergi datorii pentru unii, iar alții au intrat în faliment?! Societățile care au intrat în faliment și care erau pe aceeași listă, cine le mai reînvie sau reînființează?
Dacă adoptăm această propunere, creăm o inechitate. Pentru aceasta am spus și la data respectivă, și o repet și acum, vom vota împotrivă, chiar dacă majoritatea o va vota. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.