Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 decembrie 2015
Dezbatere proiect de lege · respins
Virgil Delureanu
Discurs
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Menționăm că prezentul raport înlocuiește raportul comisiei depus anterior.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 20 din Legea-cadru nr. 284/2010 cu un nou alineat, prin care personalul din sectorul bugetar care are titlu științific de doctor, obținut după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, și își desfășoară activitatea în instituții publice în domeniul în care a obținut titlul să beneficieze de un spor de 15% din salariul de bază.
De asemenea, se propune ca această prevedere să deroge de la prevederile art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010, care limitează cuantumul maxim al sporurilor de care poate beneficia personalul bugetar la 30% din salariul de bază.
În urma reluării dezbaterilor, în ședința din 3 iunie 2015, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, 4 abțineri, respingerea proiectului de lege.
La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul negativ al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, avizul negativ al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, punctul de vedere negativ al Guvernului.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
La dezbaterile care au avut loc în ședința comisiei din 3 iunie a participat, în conformitate cu prevederile art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, domnul Ion Gibescu, director în cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.
La lucrările comisiei și-au înregistrat prezența 23 de deputați, din totalul de 24 de membri.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în ședința din 3 martie 2015.
Camera Deputaților este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.