Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 octombrie 2007
Informare · respins
Andrian Sirojea Mihei
Discurs
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Mulțumesc ministerului pentru acest răspuns.
Bineînțeles, dacă din punct de vedere turistic, soarele și această secetă..., pe de altă parte, pentru agricultură a fost un an dezastruos, pentru turism a fost un an bun și putem să spunem că soarele anul acesta a atras turiștii pe litoralul românesc, nu aș vrea ca gunoaiele să-i gonească în 2008.
De aceea am cerut..., ca să am și să pot să fac o comparație între ceea ce se întâmplă astăzi cu aceste plaje concesionate și ceea ar fi trebuit să se întâmple în conformitate cu caietele de sarcini, cu acele contracte, pentru că am plecat de la sesizările care au fost postate pe site-ul care a funcționat așa cum a funcționat, al Apelor Române, Divizia Dobrogea-Litoral. Pentru că acolo, în aceleași zone, existau sesizări care se repetau și, dacă au fost repetate aceste sesizări, nu știu de ce nu s-au luat măsuri împotriva acelora care persistau în greșeală.
Bineînțeles, cred că semnalul acesta de alarmă este benefic pentru toată lumea, pentru că sezonul estival 2008 va începe, așa cum este, în 2008, și cred că de pe acum ar trebui să se inițieze aceste discuții cu cei care sunt implicați în mod direct și să se găsească și metodele de comunicare cu administrația municipiului Constanța referitoare la Mamaia și, poate, până la începerea noului sezon estival, veți găsi acele modalități prin care, într-adevăr, nu să stăm numai la mâna lui Dumnezeu să ne dea soare, ci și la mâna operatorilor care trebuie să-și îndeplinească acele condiții contractuale, iar autoritatea statului să fie deplină.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.