Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 decembrie 2007
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Valeriu Tabără
Discurs
## Domnule președinte,
Stimați colegi,
Noi solicităm, și solicit în numele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților, ca la dezbaterile unor legi care au conexiune cu fenomenul agricol și dezvoltarea rurală să fim invitați și noi, chiar dacă este vorba despre Comisia de buget, finanțe, pentru că sunt legi care sunt de domeniul nostru la care nu suntem nici măcar invitați sau consultați.
Nici ca inițiatori n-am fost chemați, și vă mărturisesc că nici la Senat, nici la Camera Deputaților. Or, eu nu cred că putem aduce în Camera Deputaților inițiative legislative și proiecte la care inițiatorii, indiferent cine ar fi ei, indiferent cât de năstrușnică ar fi o astfel de inițiativă, să nu fie chemați în fața comisiilor pentru a discuta și a-și expune punctul de vedere.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.