Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 octombrie 2007
other · adoptat tacit
Leonida Lari-Iorga
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Nu vreau să fac vorbă multă. Vorba lungă, sărăcia omului! Dar vreau să vă dau câteva exemple concrete despre ce se întâmplă în Basarabia, în Nordul Bucovinei, în Banatul Sârbesc și în Cadrilater.
De exemplu, de când cu Legea aceasta, nr. 321, românii din aceste comunități suferă și mai mult decât înainte. Nu știu ce se întâmplă cu banii de la acest departament, unde sunt direcționați ei, dar nu ajung la destinație.
Eu cunosc foarte bine realitățile din aceste zone ocupate și semiocupate unde, de exemplu, în Basarabia românii sunt preponderenți, sunt aproape de 70%, milioane de oameni. În Nordul Bucovinei, să nu uităm o chestie, că specialmente s-au făcut două etnii, moldoveni și români, ca să nu se arate numărul clar și real al românilor bucovineni.
La fel în Cadrilater, care acum se află pe teritoriul Bulgariei. Sunt foarte mulți români care n-au parte de școli, n-au parte de cărți, n-au parte de rugăciuni în limba română, să nu mai vorbim de Valea Timocului sau de Uzdin. Am fost nu o dată în aceste zone cu loturi masive de cărți, de carte românească și manuale, și beletristică și cunosc foarte bine ce se întâmplă acolo.
Statul român a propus, încă de pe vremea când era președinte domnul Iliescu, a promis că le acordă sume de bani să-și rezidească, să-și renoveze bisericile în Uzdin. De când cu această promisiune... nici până acum nu s-a rezolvat.
Și să analizăm logic, să nu uităm că se urmărește ca, mai ales în Banatul Sârbesc și în Cadrilater, ca românii noștri să nu aibă parte de grădinițe în limba română, de școli, de biserici ortodoxe, ca să uite limba. Ceea ce se întâmplă din 2006 până acum este absolut abominabil. Ai impresia că e o luptă ascunsă împotriva românismului, împotriva românilor lipsiți de țară, nu din voia lor, ci din voia unor conducători vânduți străinilor.
Sper ca acum să nu se întâmple așa pentru că, din câte știm cu toții, conducerea actuală a României pune accentul pe ajutorarea românilor de pretutindeni și mai ales a celor din jurul țării. Cei din diaspora au plecat de bunăvoie și nesiliți de nimeni. Cei din jurul țării au rămas, dar au rămas fără țară.
Eu propun să urmăm modelul maghiar, și nu îmi e jenă s-o spun, și în privința vizelor au găsit o soluție, și în privința ajutorării românilor, maghiarilor de pretutindeni, de ce să nu fim și noi la fel de patrioți ca maghiarii? Sunt modele istorice care pot fi urmate, dacă sunt bune. În cazul dat, modelul maghiar este bun.
Eu aș propune ca această lege să fie absolut revăzută, reexaminată, nu numai cu simple amendamente, total să fie reexaminată și refăcută, și din acest departament, dar fiind faptul că am spus și ieri chestiunea asta, în jurul României trăiesc 10 milioane de români, adică jumătate din populația țării, să facem un minister, un minister serios pentru 10 milioane de români.