Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 mai 2008
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Iulian Iancu
Discurs
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
O intervenție pentru stenogramă. Ordonanța noi am considerat-o extrem de importantă datorită implicațiilor de natură economică și socială pe care le are.
În timpul dezbaterilor s-a susținut permanent că este nevoie de ordonanță, este nevoie de o revizuire a tuturor prețurilor, însă, din păcate, la niciuna dintre dezbateri nu s-a prezentat reprezentantul Ministerului Economiei și Finanțelor, care a invocat de fiecare dată că este extrem de importantă din punct de vedere economic, pentru buget etc. promovarea acestei ordonanțe.
Au fost invitați reprezentanții tuturor operatorilor din domeniu. Au venit, de asemenea, la comisie reprezentanții patronatelor, care au susținut explicit că, da, acceptă o majorare, însă sub nicio formă nu puteau să accepte majorări de o mie de ori, de două mii de ori ale unor repere legate de resursele minerale, care vă dați seama ce implicații ar fi avut atât la nivelul operatorului, dar și la nivel economic, în mod general.
Și, ca atare, susțin și pe această cale să se consemneze că fără prezența și susținerea explicită a reprezentantului Ministerului Economiei și Finanțelor comisia nu va lua în dezbatere această ordonanță.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.