Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 octombrie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mircea Man
Discurs
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Raportul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții, semestrul II 2014, distribuit la 18.06.2015. În al doilea semestru al anului 2014 s-au înregistrat 282 de petiții și au fost acordate 16 audiențe cetățenilor.
Petițiile au vizat, ca de obicei, toate domeniile vieții societății românești, ponderile cele mai importante revenind problemelor juridice, de protecție socială și celor manifestate în mediul penitenciar.
Veți regăsi în raportul nostru date și informații concrete referitoare la toate aceste chestiuni. Un număr de 51 de memorii vizează aspecte din sfera autorităților aparținând puterii judecătorești. Principalele probleme sesizate în memoriile petenților vizează prezumtive abuzuri ce ar fi fost comise de magistrați, respectiv procurori, judecători, anchete efectuate incomplet, finalizate de parchete cu soluții nelegale ori pronunțări de achitări sau condamnări netemeinice de către instanțele de judecată.
Alți petenți au reclamat faptul că mai ales în faza de urmărire penală nu se garantează dreptul la apărare. În acest sens, autorului infracțiunii i se aduce la cunoștință învinuirea după începerea urmăririi penale, nu i se acordă termene rezonabile pentru a pregăti și a exercita apărarea, iar prezentarea materialului de urmărire penală este pur formală.
În numeroase cazuri, petiționarii sesizează refuzul organelor judiciare de a admite și administra probele în apărare.
În perioada de raportare s-au înregistrat numeroase memorii adresate comisiei de către persoanele condamnate penal care execută o pedeapsă privativă de libertate în custodia unităților de detenție din subordinea ANP-ului.
Din totalul de 57 de asemenea petiții, un număr de 23 sesizează anchete efectuate în mod abuziv de către organele de urmărire penală ale poliției și parchetelor, care ar fi condus, conform afirmațiilor petenților, la arestări nelegale, la fapte de represiune nedreaptă, la cercetări incomplete sau la neluarea în considerare a probelor prezentate.
Au fost sesizate nereguli referitoare la: supraaglomerarea locurilor de deținere, prin neasigurarea pentru fiecare deținut a spațiului și a volumului de aer prevăzut conform normelor în vigoare, hrană insuficientă, lipsa unor măsuri igienicosanitare individuale, asistență medicală precară și lipsa tratamentului medicamentos prescris de medicii de specialitate, lipsirea abuzivă de drepturi de petiționare și corespondență, supunerea la rele tratamente, aplicări de pedepse disciplinare pe baza unor rapoarte de incident abuziv întocmite de agenții de supraveghere.
Se impune, apreciază comisia, implicarea mai consistentă a Corpului de control al ministrului justiției și a Inspecției Penitenciare din ANP pentru efectuarea de controale de fond, în vederea cunoașterii realității și pentru respectarea întocmai a legislației din acest domeniu.