Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 iunie 2017
Declarații politice · respins
Nicolae Giugea
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Partidul Național Liberal nu va vota împotriva acestei legi, din dragoste față de animale, dar ne vom abține, întrucât inițiatorul a venit cu un colaj nereușit de elemente juridice, în condițiile în care o lege trebuie să fie completă, aplicabilă.
Or, proiectul acesta de lege are foarte multe neajunsuri. Unul dintre ele ar fi acela că nu este definit ceea ce înseamnă un animal sălbatic. Stau și mă întreb acum: câinele este animal sălbatic sau domestic? Elefantul, dromaderul sunt animale sălbatice sau animale domestice? Nu știu cum vor pune în aplicare cei care vor fi obligați să aplice această lege.
De asemenea, stau și mă întreb, un animal pe care noi îl includem ca specie în animale sălbatice, care este la a cincea generație în captivitate, mai este animal sălbatic? Nu știu, mă întreb și eu!
Iar... nu apreciez și nu am apreciat niciodată fățărnicia. Venim și spunem că animalele prinse în spectacolele de circ sunt agresate, sunt stresate, în schimb nu ia nimeni atitudine față de televiziunile care transmit în direct vânătoare și masacrează animalele.
Niciodată n-o să-mi duc copiii sau nepoții la vânătoare! O să-i duc la circ!
Am propus, în schimb, o lege a bunăstării animalelor utilizate în spectacolele de circ, a fost respinsă de colegii noștri de la Comisia pentru agricultură, colegii noștri de la PSD.
De aceea, ne vom abține la vot, fiindcă este o lege incompletă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.