Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 iunie 2017
Declarații politice · respins
Corneliu Bichineț
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Pe holuri deja este o atmosferă de vacanță. Noi suntem foarte atenți la ceea ce votăm aici.
Ați supus atenției noastre formularea unei opinii care se referă la pilonul acesta al drepturilor sociale. Intrăm și noi în rândul cetățenilor europeni.
Problema pe care vreau s-o ridic eu – grupul va vota, fără discuție, n-avem cum să votăm împotrivă: cine prezintă opinia noastră, a Parlamentului României, acolo, în cancelariile europene? Pentru că am convingerea, nu numai senzația, că cetățenii noștri sunt tratați în mod discriminatoriu oriunde în Europa și am văzut și aici – au fost luări de cuvânt, declarații, în ridicarea problemelor – ce pățesc semenii noștri, românii, în diferite țări ale Europei.
De asemenea, următorul punct se referă la cotizațiile restante pe care noi astăzi le aprobăm. Să dăm toate cotizațiile pe care le avem la orice comitet.
Bun, plătim cotizații, însă tratamentul aplicat românilor, mai ales în Anglia, în această perioadă, nu este cel corespunzător!
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.