Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 mai 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Horia Cristian
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Poate că intervenția mea nu este cea mai potrivită în acest moment, dar vreau să vă spun că e momentul ca Grupul parlamentar al PDL să-și asume responsabilitatea pentru această ordonanță. Toți suntem de acord că textul este greșit, ca să fiu blând. Grupul parlamentar al PNL a
adus numeroase amendamente, a venit chiar cu propuneri constructive, pentru că noi înțelegem și necesitatea bugetului Casei Naționale de a avea venituri, dar trebuie să vedem și faptul că această ordonanță, de fapt, este o suprataxare. De aceea, vă rog ca în aceste două săptămâni în care se va întoarce la comisie, colegii din PDL să fie de acord să purtăm o dezbatere corectă și pertinentă asupra acestui subiect, nu să ne trezim din nou că votăm mecanic același text de lege. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.