Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 martie 2017
other · Trimis la votul final
Ioan Munteanu
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Prezint raport comun suplimentar al Comisiei pentru agricultură și Comisiei pentru administrație publică.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 25 februarie 2015.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.
Comisia juridică, de disciplină și imunități a avizat favorabil.
Comisia pentru buget a avizat negativ.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare registrul agricol, în vederea realizării unor evidențe unitare cu privire la categoriile de folosință a terenurilor, a mijloacelor de producție agricolă, precum și a efectivelor de animale.
Cele două comisii, în ședințe diferite, au analizat proiectul de lege și, cu majoritate de voturi – și subliniez, doar cu o singură abținere –, s-a adoptat proiectul de lege.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Sunt și amendamente admise, și amendamente respinse. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.