Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 noiembrie 2015
procedural · respins
Mihăiță Calimente
Aprobarea modificării programului de lucru
Discurs
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
Prezenta lege stabilește regimul juridic al străinilor care solicită o formă de protecție în România, procedura de acordare, încetare și anulare a unei forme de protecție, precum și procedura pentru stabilirea statului membru responsabil cu analizarea cererii de azil.
Având în vedere că România a devenit membru al Uniunii Europene în 2007, iar legislația noastră în ceea ce privește azilul și emigranții este anterioară acestei date, și având în vedere evenimentele care s-au desfășurat în ultima vreme, fluxul masiv de emigranți care au sosit în această perioadă, s-a simțit absolut necesară adaptarea legislației, legislația românească, la legislația europeană, în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor pe care ni le-am asumat în ceea ce privește primirea emigranților în România.
Având în vedere toate aceste reglementări și faptul că România va fi nevoită să adapteze legislația la ultimele evenimente în desfășurare din Europa, Partidul Național Liberal va vota acest proiect de lege.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.