Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2018
Declarații politice · respins
Corneliu Bichineț
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Să punem lucrurile în ordine.
Nimeni nu va mai surprinde în discursul meu politic de aici, din plen, vreodată, vreo expresie cu caracter ambiguu, care să dea naștere la interpretări.
Nimeni nu va mai surprinde vreo frază – pentru că ați văzut că vorbesc ușor în fraze – care să dea posibilitatea vreunui obscur să vină la microfon să mă atace.
Nu o să surprindeți în propozițiile mele – pentru că, ați văzut, vorbesc și în propoziții bine, corect – ceva, vreo noțiune, vreun cuvânt care să dea posibilitatea vreunuia care n-a spus decât „Jur” în două-trei mandate de la acest microfon să vină să mă atace.
Ce am vrut să spun la Legea educației? Este prezent în sală bunul profesor de la Iași, deputatul de excepție, Gavrilă.
Ați fost 12 ani inspector general la Iași. Bun! Sunt gelos, câteodată, dar drept, în esență.
Doamnă, am vrut să spun că nu veți putea ajunge niciodată ministrul învățământului, pentru că știți gramatică și n-aveți cum să accedeți, cel puțin în perioada aceasta, în minister! Dar eu vă doresc noroc în viață!
2. Vreau să-i mulțumesc Andreei Cosma, care a lăsat în ofsaid Corul Casandrelor care m-a agasat pe mine aici și a vrut să mă flageleze, pur și simplu, fără să înțeleagă nimic.
Prin lămuririle Domniei Sale, deputata Cosma a pus lucrurile pe făgașul lor normal, lăsându-l pe „Portocală” cald și pe mine rece la toate atacurile și invectivele unor oameni care au crezut că au posibilitatea să mă flageleze aici.
Am rămas totuși un pic derutat când un coleg de-al nostru – citez, pentru că o să citez acum – a spus că: „Protestează în numele doamnelor.” La o astfel de remarcă eu nu am ce să comentez!
De asemenea, domnule președinte, vreau să vă spun că am rămas cu un fel de sperietură când, dinspre partea dreaptă a sălii, un fel de ființă, greu încadrabilă ca gen, tot își făcea loc spre pupitru și, atunci când a avut posibilitatea să vorbească, m-a jignit în mod cât se poate de grosolan.
În astfel de situații, eu fiind un bun creștin, n-am spus decât „Ducă-se pe pustii!”.
Stimați colegi, v-am vorbit săptămâna trecută despre Roșiești, Vaslui, un sat despre care vreau să vă vorbesc și acum.
Las pigmeii deoparte și vreau să vorbesc despre oamenii mari. V-am vorbit de Veniamin Costache, fost episcop, fost mitropolit, iluminist, cărturar, care însemna foarte mult pentru cultura neamului. În același sat, Roșiești, doi părinți norocoși...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.