Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 martie 2015
Informare · Trimis la votul final
Petru Movilă
Discurs
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Sigur că 70% din luările de cuvânt nu au avut legătură cu proiectul de lege.
Al doilea lucru: nu este un proiect de lege neconstituțional.
Și al treilea lucru: nu presupune nicio cheltuială bugetară suplimentară, în condițiile în care unitățile sanitare au prevăzute fonduri pentru activitățile respective, despre care vorbim, și nu au posibilitatea să angajeze personal calificat.
De asemenea, o parte dintre antevorbitorii mei aici au dus discuția undeva unde nu trebuie, pentru că nu s-a vorbit în niciun fel de privatizarea funcționarilor publici, ci de faptul ca aceștia să poată, după orele de program, tot în sistemul de sănătate, să desfășoare activitate salarizată.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.