Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 mai 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Liviu Bogdan Ciucă
Discurs
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor colegi,
Cu permisiunea dumneavoastră, o să dau citire raportului suplimentar asupra Proiectului de lege privind revizuirea Constituției României. În conformitate cu prevederile art. 150 alin. (1) din Constituția României, republicată, Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere în fond cu acest proiect de lege, Proiectul de lege privind revizuirea Constituției, ce a fost trimis în data de 27 iunie 2011.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil în două etape acest proiect de lege, cu observații și propuneri pe marginea unor amendamente care sunt relevate în raport; pentru acele amendamente avizul a fost negativ.
Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 799/2011, publicată în Monitorul Oficial în 23 iunie 2011, cu majoritate de voturi, a emis anumite constatări asupra acestei proceduri, iar Comisia juridică, de disciplină și imunități, față de prevederile constituționale și cele cuprinse în Regulamentul Camerei Deputaților, precum și având în vedere prevederile Regulamentului ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, în urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate de către membrii comisiei și de către invitați, a hotărât cu unanimitate de voturi să întocmească un raport inițial PL-x 492/2011 și să supună plenului Camerei spre dezbatere și adoptare Proiectul de lege privind revizuirea Constituției României, cu amendamente admise, care a fost redactat și anexat acestui raport.
Amendamentele respinse, de asemenea, au fost și sunt prezentate în anexa nr. 2 a raportului inițial.
În ședința din 22 mai 2012, în temeiul dispozițiilor regulamentare, plenul Camerei Deputaților a hotărât retrimiterea acestui proiect la comisie pentru a se întocmi un nou raport, în urma unei noi examinări.
În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au dezbătut această solicitare și, în urma dezbaterii și a punctelor de vedere exprimate, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaților ca procedura privind dezbaterea Proiectului de lege privind revizuirea Constituției să continue pe baza raportului inițial întocmit de Comisia juridică, de disciplină și imunități în data de 8 mai 2012, urmând ca plenul Camerei Deputaților, în suveranitatea sa, să decidă prin vot adoptarea sau respingerea proiectului de lege, arătându-se astfel dacă are sau nu susținere politică.
Revizuirea Constituției României presupune un proces deosebit de important și complex, iar prin obiectul său de reglementare proiectul de lege se încadrează în categoria legilor constituționale.
Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .