Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 aprilie 2012
Informare · Trimis la votul final
Mircea Dușa
Informare privind activarea domnului deputat Gheorghe Hogea în cadrul Grupului parlamentar al PNL 30
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Sigur că putem să discutăm o zi întreagă aici despre felul în care grupurile parlamentare de la putere respectă sau nu regulamentul. Adevărul e că de-a lungul a patru ani de zile ați făcut regulamentul praf...de trei ani, domnule Mircea Toader, dacă așa doriți, sunt de acord cu dumneavoastră, de trei ani ați făcut praf regulamentul, ați desființat toate regulile și principiile parlamentare și ați avut un singur principiu, cel al majorității și al votului suveran în plen.
## Domnule Árpád,
Sigur că sunteți supărat și ieșiți de multe ori la microfon. Eu am apreciat de fiecare dată, de la acest microfon, că dumneavoastră sunteți părintele regulamentului și că de fiecare dată ați atras atenția, chiar celor de la putere și celor cu care vă aflați în Coaliție, că nu se respectă regulamentul, dar colegii dumneavoastră întotdeauna au votat, de sute de ori în acest Parlament, cu încălcarea prevederilor regulamentului.
Și să știți că am o revelație și o bucurie: am văzut unii domni de la putere, din grupurile parlamentare de la putere, astăzi cu regulamentul în mână... Dar de când n-ați luat regulamentul în mână, domnilor? Nu l-ați luat cam de mult și acum, când vedeți că sunteți la strâmtoare, că nu aveți majoritate în ședința de astăzi, veniți cu regulamentul. Domnilor, era bine să-l folosiți de trei ani de zile încoace și să-l respectați.
Și cu asta închei comentariul meu și vă solicit să supuneți la vot propunerea făcută de Grupurile parlamentare ale PNL și PSD.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.