Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 aprilie 2018
other
Seres Dénes
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Sigur că și eu am votat împotriva acestei inițiative legislative, din mai multe considerente.
În primul rând, este o reglementare paralelă, fiindcă cele inserate sunt deja reglementate în legile specifice, înțelegând, în acest fel..., începând de la Constituție, Legea nr. 215, Legea salarizării și așa mai departe.
Cu toate acestea, sunt niște noțiuni consacrate în administrația publică care nu pot fi modificate printr-o asemenea inițiativă. Bunăoară, funcția de primar este o funcție de demnitate publică, este autoritate; nu este angajat al autorității locale și nu este salariat.
Deci sunt aceste reglementări care vin în contradicție cu noțiunile consacrate, ceea ce nu poate fi acceptat la ora actuală.
Sigur, avem în vedere Codul administrativ, unde se pot face o serie de modificări la legislația specifică în domeniu, și, atunci, eventual, putem discuta de aceste chestiuni mai în profunzime și să fim, de altfel, în tandem cu Constituția României.
Deci și noi vom vota împotriva acestei inițiative. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.