Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 octombrie 2013
Informare · informare
Petru Movilă
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Sigur, colegul meu nu știu din ce partid este, probabil de la USL. Dânșii sunt obișnuiți cu termenul de copy-paste, care nu este adevărat în acest caz și este important să avem totuși și măsură, și respect între noi. Nu este o lege copy-paste.
Este un proiect de lege care a fost lucrat câteva luni de zile împreună cu Colegiul Medicilor din România și Colegiul medicilor rezidenți. Este o soluție practică, o soluție concretă la multiplele afirmații, de-a lungul timpului, prin care politicienii spuneau că medicii rezidenți sunt o prioritate. Ei au aproximativ 200 de euro salariu la acest moment. Și după zece ani de zile ajung cam la 15 milioane de lei.
Acest proiect de lege vine să așeze corect, cum a spus antevorbitorul meu, și până la un punct a afirmat corect că trecerea rezidențiatului în Legea învățământului vine să introducă bursele de studii pentru rezidenți, în condițiile în care bugetul alocat pentru rezidenți rămâne la Ministerul Sănătății, în condițiile în care toată procedura ulterioară aplicării acestei legi se face prin ordine comune, prin documente comune ale Ministerului Învățământului și Ministerului Sănătății și, sigur, nu mă așteptam să am foarte multă susținere, în condițiile în care Ministerul Sănătății a spus de foarte multe ori că acest proiect de lege va fi reglementat. Nu s-a reglementat.
Eu colegului meu o să-i fac un dosar cu toată susținerea pentru acest proiect de lege de la Colegiul Medicilor din România și de la Adunarea generală a medicilor rezidenți din România care susțin acest proiect. Cred că dincolo de disputele politice, de demagogii și de punctatul că venim la microfon să vorbim să ne laude familiile acasă, cred că este momentul să facem ceva concret pentru rezidenți. Rostogolirea acestei probleme nu înseamnă decât o problemă continuă pentru România și crearea unui deficit permanent de medici în sistemul de sănătate.
Deci, domnule președinte, stimați colegi, vă rog să votăm acest proiect de lege pentru că este important, este concret și mai ales este un proiect de lege serios, fără nicio urmă de demagogie.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.