Nicolae Bud

Domnule președinte, Stimați colegi,

Solicit îngăduința Domniilor Voastre pentru a evoca împreună memoria unui mare dispărut, Înalt Preasfinția Sa Bartolomeu, până mai ieri Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.

Mi-a fost dat să-l cunosc pe Înalt Preasfinția Sa, să-i privesc de aproape chipul său tăiat în stâncă, dominat de ochi sfredelitori, să-i ascult glasul modulat după gând, cu profunzimi de neuitat, să-i ascult predicile.

Înainte de a avea norocul întâlnirilor cu diverse prilejuri, acumulasem destule cunoștințe despre viața de martir a celui pus, în 1993, în jilțul arhiepiscopal de pe Someș, fiind desemnat Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului.

Existența sa îmi pare o mirifică țesătură, asemenea covoarelor migălite cu răbdare, pricepere și farmec de mâna gospodinelor din Oltenia natală, un câmp plin de mari reușite în varii segmente ale vieții celui știut sub numele pe care și-l va menține și ca scriitor – Valeriu Anania.

Cel de Sus l-a hărăzit cu înzestrări de admirat și invidiat, regăsite în activități desfășurate decenii la rând.

S-a stins din viață cu doar câteva săptămâni înainte de a atinge vârsta de 90 de ani.

A învățat cu nesaț și cu bucuria de a cunoaște cât mai multe. A ținut să împletească, pe cât de asiduu, pe atât de fericit, felurite domenii ale cunoașterii. A zăbovit, în egală măsură, asupra cărții de școală și asupra celei bisericești.

Elevul din liceele Capitalei „Dimitrie Cantemir” și „Mihai Viteazul” s-a alăturat adolescentului studios de la Seminarul Teologic Central.

În capitala Ardealului, revenit la patria-mamă, la Cluj, a fost student la medicină, ca și la Conservatorul de muzică.

Va deveni licențiat în teologie, devine cadru didactic la Institutul Teologic Universitar din București.

Rememorez cu admirație setea de carte a tânărului Valeriu Anania, caut cu emoție la câte a reușit să înscrie în biografia sa acest cărturar de mare suprafață.

În 1942, în plin război, s-a călugărit la Mănăstirea Antim din București, moment în care preia și numele sub care l-am cunoscut pe ultimul drum – Bartolomeu.

Se scria, astfel, prima filă a unei trăiri sub semnul crucii și în slujba ei de către cel ce va rămâne în mintea noastră ca unul dintre clericii ortodoxiei române.

Spre cinstea lor, marii librari din Capitală și-au împodobit vitrinele, în ultimele zile – gest de omenesc respect în memoria marelui dispărut – cu volume semnate de scriitorul Valeriu Anania.

Am eu însumi, în biblioteca de familie, poezii și proză, volumele de teatru, memorialistica sa. Condeiul s-a înflăcărat de timpuriu. Povestea undeva că prima piesă de teatru i s-a jucat la vârsta de 16 ani, la Teatrul Liric, aflat cândva la intrarea în Cișmigiu. A dispărut sub bombardament.

În blocul de cărămidă roșie, construit pe același loc, într-o garsonieră, și-a avut ultima locuință bucureșteană regretatul cleric.