Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 noiembrie 2011
Declarații politice · adoptat tacit
Farkas Anna Lili
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi, Stop violenței!
În data de 17 decembrie 1999, ziua de 25 noiembrie a fost desemnată Ziua internațională a luptei împotriva violenței domestice de către Consiliul General al Națiunilor Unite. Această dată a fost aleasă în memoria surorilor Mirabal, activiste în Republica Dominicană, care au fost asasinate tocmai în această zi de 25 noiembrie, în 1961, pentru că se opuneau regimului dictatorial, devenind în acest fel eroine internaționale. Alegerea lor a fost făcută tocmai pentru a scoate în evidență încălcarea drepturilor omului, în special violența asupra femeilor.
În fiecare zi, în întreaga lume, femeia este victimă a violenței, manifestată sub cele mai diverse forme: de la agresiune fizică, hărțuire sexuală, violență domestică până la mutilare și tortură. Manifestările de violență îndreptate asupra femeii au cauze dintre cele mai diverse: de la educație deficitară, la lipsa de autocontrol în fața unor situații frustrante și perpetuarea unui model familial în care violența reprezintă un mod de viață, până la dorința de a domina, de a-și impune superioritatea, de a-și etala prestigiul în fața unei victime umilite, devalorizate, transformată într-o ființă ale cărei trăiri se rezumă la teama de a nu provoca o nouă agresiune și mai dură. Speriate de stigmatizarea din partea celor care le află secretele, multe femei acceptă tacit să fie agresate.
Acestea sunt numai câteva dintre motivele pentru care oamenii trebuie să știe că demnitatea umană este dreptul fiecăruia, dar și că fiecare putem face ceva pentru a opri violența, mai ales când vulnerabilitatea este dată de fragilitatea, sensibilitatea și poate de incapacitatea de a se apăra ale potențialei victime.
Estimările ONU arată că abuzurile asupra femeilor nu doar persistă, ci sunt în creștere. În România, situația este la fel de îngrijorătoare. Datele arată că femeile reprezintă 83% din cazurile de violență fizică în familie. În aceste condiții, este posibil ca fiecare dintre noi să cunoască cel puțin un caz de violență asupra unei femei.
Combaterea violenței împotriva femeilor trebuie să se afle în centrul valorilor ocrotite de autoritățile române și trebuie să fie o prioritate la toate nivelurile, pentru că această problemă nu se încadrează în sfera privată – ea face parte din sfera publică, afectându-ne pe toți. Femeile au nevoie de protecție legislativă, au nevoie ca drepturile lor să fie respectate ca cele ale oricărui cetățean liber.
Din păcate, de ani de zile, victimele violenței domestice din România își văd plângerile ignorate de poliție și nu au asigurată siguranța proprie, întrucât adăposturile subvenționate de stat pot fi numărate pe degete. De aceea, este imperios necesară atât reînființarea și întărirea instituțiilor centrale cu atribuții în acest domeniu, cât și revizuirea legislației în vigoare.
Pentru ca aceste femei să iasă din anonimatul suferinței lor se impune încurajarea și susținerea celor care sunt