Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 septembrie 2009
procedural · respins
Toader Mocanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Încă de la început pot să spun că am să mă alătur inițiatorilor fiindcă, după cum spusese și colega noastră, inițiativa este bună și totodată poate fi și perfectibilă.
Ca un precedent, vreau să vă reamintesc: pe guvernarea trecută a fost un set de legi pentru instituțiile deconcentrate care lucrau cu public, dar e vorba de public mult mai numeros, s-a semnat și un memorandum, este vorba de permise, este vorba de pașapoarte, este vorba de Registrul Comerțului și așa mai departe. Ca și conducător al Instituției Prefectului, am constatat că acel birou unic care a luat ființă a fost foarte bun, în sensul că s-a defluidizat foarte mult aglomerația și, din acest punct de vedere, consider că inițiativa este bună. Și încă ceva: cred că Guvernul va fi de acord în situația în care nu va fi nevoie de un blat la organigramă, fiindcă resursele umane se pot găsi și în cadrul instituțiilor, în cadrul Instituției Prefectului, și, totodată, prefectul, prin ordin, poate apela la specialiștii de la unitățile deconcentrate din județ.
Astfel, propun, domnule președinte, să retrimitem la comisie această inițiativă și am încredere că expunerea va fi mult mai bine fundamentată și va fi, în final, și Guvernul de acord.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.