Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 februarie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Kötő Iosif
Discurs
## Domnule președinte,
Stimați colegi,
Urmăresc cu multă atenție desfășurarea evenimentelor din unele țări din Orientul Mijlociu, în calitatea mea de deputat pentru diaspora din Colegiul nr. 4, îngrijorându-mă pentru pacea din această regiune, a cărei lipsă poate să pericliteze și securitatea concetățenilor noștri, stabiliți în aceste țări.
Mulți cetățeni români, și mai ales femei, se află în zonele marcate de revolte populare. Cu toate că Ministerul Afacerilor Externe a gestionat cu atenție problemele cu care s-ar putea confrunta cetățenii români aflați în aceste țări, ne simțim obligați să susținem efortul ministerului și să le oferim întregul nostru sprijin în cazul în care va fi necesar.
Dincolo de protecția și ajutorul acordat cetățenilor români din zona de conflicte, îndemnăm și susținem Parlamentul României și Ministerul Afacerilor Externe să trecem în revistă ultimele evenimente din Egipt și Tunisia, implicațiile lor atât pentru regiune, cât și pentru Uniunea Europeană, dovedindu-ne o atitudine constructivă, care îndeamnă la deschidere statele interesate în procesul de pace în Orientul Mijlociu. Să exprimăm o strategie fermă față de toate țările din Orientul Mijlociu în vederea eliminării subdezvoltării, tensiunilor religioase, manifestărilor extremiste, intoleranței, singura cale fiind instaurarea democrației, acordând cetățenilor dreptul la autodeterminare.
Astfel, zona – în loc de butoi cu pulbere – va deveni pământul toleranței, eliminând pericolul terorismului, și, datorită bogăției de resurse, totodată, se va transforma în așezământul unor societăți prospere.
Sunt convins că valul de contestare care afectează o bună parte a țărmului sudic al Mediteranei nu va aduce rezolvarea problemelor, a sărăciei și a subdezvoltării unor zone din regiune și sunt sigur că numai pe calea pașnică și a respectării procesului de democratizare se poate ajunge la restabilirea echilibrului politic în zonă.
Problemele cu care se confruntă în special femeile din lumea arabă creează discrepanțe mari în societățile arabe.
Consider că democrația nu poate fi exportată cu orice preț, ci doar în condițiile respectării culturii și tradițiilor, precum și a cutumelor religioase ale fiecărei țări.
Îmi exprim încrederea în acțiunea comunităților internaționale și în înțelepciunea guvernanților de a evita pierderi de vieți omenești.
Vă mulțumesc pentru atenție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.