Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 iunie 2008
Declarații politice
Valeriu Tabără
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Vă mărturisesc că subiectul declarației mele politice de astăzi era cu totul altul și am să fac o introducere în ceea ce voiam să declar astăzi.
Declarația era legată de ceea ce a însemnat luna iunie a anilor 1940-1941 pentru istoria României, respectiv ocuparea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, dar și începutul războiului din 1941 pentru reîntregire, împotriva Uniunii Sovietice.
Se pare că de cele mai multe ori ne uităm istoria și din ce în ce mai puțin se fac referiri la aceste evenimente deosebit de dureroase pentru istoria României și a poporului român, cu consecințe dintre cele mai grave pentru istoria noastră, și trecută și, probabil, și viitoare.
Ele au intrat în ultimii 4 ani totuși într-o zonă de atenție a unei instituții, și aceasta este Președinția României, ale cărei poziții, după părerea mea, și nu numai, a multor români din această țară, sunt dintre cele mai îndrăznețe și curajoase, dacă ne gândim la ceea ce înseamnă problema Transnistriei, a Mării Negre, a Bucovinei și a Basarabiei.
Din acest punct de vedere, cred că Președintele României are dreptate și cred că ar trebui să-l urmăm. Departe de mine gândul de a mă asocia la una dintre declarațiile care au fost făcute înaintea mea.
Dar, așa cum spuneam, subiectul și obiectul acestei declarații politice am fost obligat să-l modific, pentru evenimentul care s-a întâmplat ieri, la bacalaureat, un alt moment deosebit care se desfășoară în fiecare an în România și cu consecințe dintre cele mai deosebite pentru societatea românească.
M-a surprins iresponsabilitatea cu care ministrul învățământului și conducerea ministerului au tratat acest eveniment, adică fraudarea probei de limba română de la bacalaureat din acest an.
Cred că primul lucru pe care ministrul ar fi trebuit să-l facă era să anuleze bacalaureatul și să-l ia de la început, pentru că nu este un singur furt, nu este o singură chestiune de apreciere falsă a unor lucrări, ci este vorba despre o consecință care duce respectiva acțiune până la admiterea în universități. Se știe că marea majoritate a universităților din România acceptă candidații pentru cursurile de la aceste universități pe baza mediilor pe care le obțin în cei 4 ani de liceu, respectiv la bacalaureat.
Aceasta înseamnă că în acest an este fraudată până și admiterea, și ordinea de intrare în cele mai multe din universitățile din România.
Mi se pare, alături de alte măsuri pe care ministrul Adomniței le-a luat în perioada de când ocupă conducerea ministerului, de o iresponsabilitate crasă, și din acest punct de vedere îmi permit, de la tribuna Camerei Deputaților, prin această declarație politică, să-i cer primului-ministru să-l demită, dacă dânsul nu a avut curajul să-și asume responsabilitatea și să renunțe la această funcție căreia nu-i face față nici măcar la nivel de nota 3.