Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 aprilie 2015
Informare · Trimis la votul final
Constantin Niță
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Vă mulțumesc pentru votul acordat. Este o inițiativă pe care eu am avut-o anul trecut, de realizare a programului „Prima mașină”. A avut în vedere, să spunem așa, creșterea cererii interne de produse românești – și mă surprinde că am ascultat aici câțiva colegi care propuneau creșterea valorii de garantare, creșterea sumei pentru care statul poate să acorde garanții. Nu se poate să facem lucrul acesta. Cine vrea Mercedes, nu are decât, înseamnă că are bani și trebuie să-și ia Mercedes, dar nu cu ajutorul statului.
Noi am făcut acest program, acest proiect, pentru tineri care au venituri modeste și pentru cei care nu sunt tineri, dar care nu pot să-și permită să-și cumpere o mașină și principalul element care a stat la baza acestui proiect – stimularea industriei autohtone.
Vă mulțumesc încă o dată și sper să aibă succes acest proiect.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.