Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 septembrie 2017
Declarații politice · adoptat
Ioan Munteanu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Vreau să fac un anunț, și anume că, în baza prevederilor art. 14 din Regulamentul Camerei Deputaților, de astăzi, domnul deputat Victor Ponta nu mai este membru al Grupului PSD din Camera Deputaților. Am luat act în data de 3, de la lansarea unei noi formațiuni politice. Totodată, și ieri, când s-a adresat plenului Camerei, a vorbit în numele deputaților neafiliați.
Așadar, pe această cale, cu aceste argumente, solicităm acest lucru.
De asemenea, vom înainta către Biroul permanent sau comisia de specialitate, așa cum spune regulamentul, și documentele privind pierderea funcțiilor pe care le-a deținut în această calitate.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.