Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 octombrie 2007
Informare · respins
Lia Olguța Vasilescu
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Vreau să fim un pic atenți pentru că, de multe ori, noi, unele partide politice, am considerat că tot ce vine de la Președinție trebuie neapărat respins. Poate că de multe ori și președintele are dreptate și, de data aceasta, aș vrea să vă rog să întoarcem la comisie acest proiect de lege.
Am participat în urmă cu o lună la o dezbatere pe tema românilor din afara granițelor cu foarte mulți români din diaspora, cu foarte mulți români care sunt minoritari în jurul granițelor României și care au ridicat nenumărate probleme. Printre altele, ideea de bază care s-a ridicat acolo, la Izvorul Mureșului, pentru că acolo a avut loc dezbaterea, era că cel mai prost pentru românii din afara granițelor este ca acest departament să fie în subordinea Ministerului de Externe, pentru că nu se întâmplă absolut nimic. Și vreau să vă spun că m-am confruntat și eu personal cu o asemenea situație, în sensul că am primit de la românii din Valea Timocului la comisie, din partea părinților unor copii de origine română, solicitarea de a se trimite acolo câțiva învățători români care să le predea acestora. Vă repet, solicitarea venea din partea părinților, niște părinți care, atât ei, cât și copiii lor, nu mai au nume românești, pentru că, după cum știți, preoții ortodocși din Serbia, dacă copiii au nume românești, refuză să-i boteze în biserici, dar niște părinți care nu vor totuși să fie deznaționalizați copiii lor și să învețe în limba română...
Am găsit înțelegere la Ministerul Educației Naționale, vorbind cu domnul Cristian Adomniței, însă ne-am dat seama că totul trebuia transferat la Ministerul de Externe și, din păcate, trebuie să vă spun că Ministerul de Externe se mișcă foarte prost în această direcție.
Aici are... și, chiar mi-e destul de greu să o recunosc, trebuie să luăm lecții de la colegii noștri maghiari, care se preocupă atât de puternic de soarta minorităților pe care le au în afara granițelor.
Noi nu facem aproape nimic pentru românii care sunt în afara granițelor, nici pentru diaspora — și am avut prilejul să discut cu foarte mulți români care sunt profesori universitari la universități din Statele Unite ale Americii —, dar nici pentru românii care sunt săraci și sunt în satele de lângă granițele României.
În aceste condiții, eu v-aș ruga ca acest proiect de lege să îl discutăm cu maximă atenție. După îndelungi discuții pe care le-am avut la grupul parlamentar, noi ne-am modificat votul și, de aceea, rugămintea ar fi să încercăm să avem o discuție și în cadrul comisiei.
De asemenea, vreau să mai aduc în dezbatere un amendament care la vremea respectivă nu a fost votat, poate tocmai pentru că era susținut de președintele Traian Băsescu, în care se spunea foarte clar ce înseamnă români și, printre altele, în paranteză, se spunea cuțovlahi, istroromâni, meglenoromâni și așa mai departe. Pe mulți i-a deranjat acest amendament, dar eu consider că este un amendament care este absolut necesar. De ce? Pentru că avem aproape 800.000 de români care sunt în jurul granițelor României, în partea de sud, și care nu sunt recunoscuți, asta pentru că grecii, de exemplu, nu recunosc minoritățile.