Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 martie 2008
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Lia Olguța Vasilescu
Discurs
## Domnule președinte,
Sunt voci care susțin că acel transformator trebuie să fie pus musai pe acel teren.
Însă am avut la comisie un reprezentant al Guvernului care nu ne-a vorbit nimic despre niște măsuri compensatorii, despre un schimb de teren sau despre ce s-a discutat aici.
Atunci, propunerea mea ar fi: să reîntoarcem legea la comisie, să discutăm cu reprezentanții Guvernului despre această chestiune, cât este de important ca acel transformator să fie acolo, și să nu-și cumpere un teren de pe piața liberă, pentru că ne gândim și la faptul că „Electricaˮ își pune stâlpul pe terenul meu, eu nu am dreptul să-i cer chirie; în schimb, dacă eu îmi pun un _banner_ pe stâlpul „Electricaˮ, trebuie, chiar dacă este pe terenul meu, să plătesc chirie. Deci sunt foarte multe lucruri pe care, zic eu, putem să le stabilim la comisie, să găsim niște soluții compensatorii.
În același timp, vreau să anunț pe această cale faptul că voi face o modificare la Legea administrației publice locale, pentru că este inadmisibil să-i mai lăsăm pe prefecți să dispună cum vor, după bunul-plac, de stațiunile de cercetare.
Dacă nu ne trezim rapid, rămânem fără stațiuni de cercetare și știți cu toții cât sunt de importante. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.