Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 iunie 2010
Informare · respins
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
## Domnule președinte Tabără,
Probabil că dumneavoastră citiți numai ce vreți în ziare. Am să vă informez eu pe dumneavoastră, de când erați dumneavoastră ministru și eu eram student, că, din păcate pentru noi, și din fericire pentru noi, cetățenii din Dolj, structura noastră de integrare europeană și de absorbție a fondurilor este una dintre cele mai bune din România.
Asta, că nu vă place dumneavoastră, e treaba dumneavoastră. Am să vă mai spun un secret, ca să-l știți și pe ăsta: domnul Marijean Marinescu și cu domnul Radu Berceanu – îi cunoașteți? – ei, când s-a făcut această agenție regională, ei au nominalizat președintele, pe care l-am păstrat și noi între 2001 și 2004 și e și acum. Atunci, dumneavoastră, între 1997 și 2000, când doamna de astăzi era președinta autorității care a făcut selecția, și după aceea SAPARD-ul s-a făcut, era colega dumneavoastră, și cei de acolo, marea lor majoritate, sunt colegii dumneavoastră. Ia vedeți dumneavoastră cine a luat fonduri SAPARD în perioada când dumneavoastră erați în alianță cu CDR-ul și după aceea. Și o să vedeți și în 2001–2004 cine a luat. Au luat profesioniștii, așa credeam eu, de aceea nu ne-am deranjat s-o păstrăm pe doamnă și pe colegii de la structura, fostă SAPARD, cea care astăzi absoarbe fonduri și face selecția.
## A doua chestiune.
Dacă vă deranjează cumva că noi reușim, în ciuda dorinței dumneavoastră de a omorî județul și în ciuda faptului că domnul Berceanu în 20 de ani de politică n-a adus un leu în județul respectiv și nu poate să arate un pom pe care l-a sădit sau un metru de asfalt pe care l-a construit, eu vă recomand dumneavoastră, pentru că aveți colegi care erau la alte partide politice și au muncit în județul respectiv și pot să arate nu școli, pot să prezinte realizări pe care l-au făcut în viața lor...
Uite, domnul Dascălu, mă uit aici, în fața mea, a fost pe vremuri la Partidul Conservator, și acum e la dumneavoastră. Sau domnul Surpățeanu, doctor, din județul Dolj. Vă pot spune mai multe. Sunt colegii dumneavoastră de partid. Dacă nu vă plac informațiile mele, întrebați-l pe domnul Vișan, fostul prieten al domnului Berceanu și astăzi contracandidatul Domniei Sale, despre această chestiune. Noi spunem că dumneavoastră ați ajuns într-o structură atât de politizată încât, după ce s-au închis regulile jocului, cum ați făcut și în 2005 și în 2006 cu oamenii pe care i-ați angajat la APIA și ați uitat astăzi, ați schimbat procedurile. Nu numai pentru noi, PSD-iștii, că nu are culoare politică primarul, și pentru cei care sunt la PNG, la PNȚ, astăzi sunt primari, pentru cei de la PNL, și chiar pentru colegii dumneavoastră.
Eu am în colegiul meu primari PDL care mi-au spus că așa ceva este neadmisibil, ca un individ, chiar dacă este membru PDL, să schimbe..., și el să se facă de rușine la membrii comunei. Unul dintre cei care este revoltat este primar și mare, mare îndrăgostit de dumneavoastră și un tip loial domnului Berceanu, e primarul de la Gighera. Poate nu vă place numele, dar vi l-am lăsat în stenogramă ca să-l țineți minte să-l întrebați pe domnul Berceanu cât de mult îl apreciază dânsul pe primarul de la Gighera. Ca să nu vă spun că cel care a câștigat de la dumneavoastră, primarul de Negoi, a plecat cu 47 de puncte selectate de către dumneavoastră prin acea agenție regională, că n-am fost eu la guvernare din 2005 până în 2008, și a ajuns cu 67 acolo, înaintea altor primari tot de la dumneavoastră.