Mircea Irimescu

Domnule președinte, vă mulțumesc foarte mult.

Bună dimineața!

Declarația mea politică se intitulează „Experiență națională”.

## Stimați colegi,

S-au împlinit, ieri, 70 de ani de la prima ocupație de către armata sovietică a Basarabiei, a Nordului Bucovinei și a Ținutului Herța, la 28 iunie 1940, consecință a aplicării celebrei înțelegeri politice dintre Hitler și Stalin, cunoscută în istorie ca „Pactul Ribbentrop-Molotov”.

Cu două zile mai înainte, în seara târzie de 26 iunie 1940, Guvernul sovietic înmânase reprezentantului diplomației noastre la Moscova un ultimatum-somație prin care cerea autorităților române să părăsească și să predea URSS, „în bună stare”, teritoriile amintite în maximum 48 de ore. Ceea ce, în condiții umilitoare de nepermis, Guvernul regelui Carol al II-lea a făcut.

Este începutul celei mai mari tragedii naționale românești din secolul XX. Pe lângă prăbușirea frontierelor de răsărit ale României, trebuie să contabilizăm suferințele sutelor de mii de deportați, uciși sau refugiați, cauzate de acest nefericit moment al istoriei noastre.

În plus, deznaționalizarea accentuată a comunităților românești, care continuă și în zilele noastre în nordul Bucovinei și în Ținutul Herța, atunci își are începutul. La un loc, nu ne-au lăsat altceva decât o amară experiență națională care ar trebui să ne fie folositoare când abordăm problemele viitorului.

Faptul că am cedat fără luptă agresorului de la răsărit părți ale teritoriului statului nostru național unitar nu ne-a adus niciun fel de avantaj. Dimpotrivă. Jertfele umane, firești și eroice dacă le-am fi dat apărând frontiera de pe Ceremuș și Nistru, le-am avut întreit și inutil, în anii care au urmat, la Odessa, în Crimeea, Caucaz sau Cotul Donului, luptând sub un steag străin.

Comparația cu Finlanda acelor timpuri ne este net defavorabilă. Noncombatul din 1940 ne provoacă încă deservicii în fața opiniei publice mondiale avizate.

Disputele politicianiste sterile s-au etalat atunci în toată puterea de care suntem noi în stare, în condițiile unei lipse de solidaritate și coeziune națională de-a dreptul dramatice. Să ne amintim că, oficial, nici până-n ultima clipă populația civilă nu a fost informată de către autoritățile de stat asupra situației în care se află. Administrația locală nu a fost în stare să organizeze eficient măcar propria ei evacuare. Panica și suferințele îndurate de către românii din acele teritorii sunt imagini apocaliptice. Pierderile au fost enorme.

Comportamentul populațiilor minoritare nu a fost analizat până astăzi temeinic, exhaustiv și competent deși, în alte domenii, „rapoartele” unor comisii de cercetare prezidențiale ne-au costat mult și ne-au dat concluzii trunchiate cărora le lipsesc tocmai analizele celor întâmplate în 1940.

Greutățile timpurilor prin care trecem, reașezarea geopolitică a Europei, fireasca uitare omenească n-ar trebui să-i facă pe oamenii politici ai României contemporane să neglijeze istoria celui de-al patrulea deceniu al secolului trecut și să refuze a învăța din experiența națională.