Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 februarie 2019
Declarații politice · adoptat
Mihai Cătălin Botez
Discurs
## Domnule președinte, vă mulțumesc. Stimați colegi,
La 1 decembrie 2018 România a împlinit 100 de ani de la Marea Unire, iar la 24 ianuarie 2019 a împlinit 160 de ani de la Unirea Principatelor: Moldova cu Țara Românească. Avem memoria încă proaspătă cu informațiile și mărturiile istorice despre ce eforturi și ce conjuncturi au fost atunci exploatate cu iscusință de adevărați oameni de stat români.
În 1859, prevalându-ne de termenii acordului extern de a avea alegeri libere în Țara Românească și Moldova și renunțând în cele din urmă la orgolii, am ales unul și același domnitor în ambele țări, pe bârlădeanul Alexandru Ioan Cuza. În 1918 un context internațional favorabil și un șir de decizii îndrăznețe au făcut ca românii să se reunească în granițele unui singur stat. O bucurie enormă ce a cuprins toată națiunea, de la „vlădică până la opincă”.
Eforturi constante au fost făcute de generații de-a rândul astfel încât acum, majoritatea românilor, să putem să ne bucurăm să trăim în granițele aceluiași stat.
Determinarea, perseverența, consecvența, altruismul și patriotismul înaintașilor noștri, de la toate nivelurile, atât țărani care au luptat în războaiele mondiale, apărând cu prețul vieții granițele țării, cât și intelectuali vizionari care au pus țara pe un drum și au căutat consensul, ar trebui să ne servească drept exemple, iar astăzi să construim statul puternic și prosper ale cărui baze le-au pus ei cu decenii în urmă.
Ieri, 5 februarie, l-am comemorat pe Iuliu Maniu, important om de stat – esențial, aș spune –, care pe 5 februarie 1953 se stingea, ca deținut politic, în închisoarea de la Sighetu Marmației.
Să ne cunoaștem bine istoria și să nu-i repetăm greșelile!
După toate aceste rememorări ar trebui să ne fie mai clar că „unirea se construiește în fiecare zi”, așa cum spune istoricul Adrian Cioroianu. Statul, așa cum îl știm acum, se poate destrăma dacă nu lucrăm fiecare dintre noi să apărăm unitatea și identitatea noastră națională. Încă suntem o democrație tânără, iar, după aproape 40 de ani de șoptit pe la colțuri în comunism și aproximativ 30 de ani de tranziție, din punctul de vedere al capacității de a dialoga, ocupăm doar extremele: ori suntem indiferenți și nu ne exprimăm, ori, dacă ne exprimăm, o facem ca și cum am fi deținătorii adevărului absolut.
Acum, la început de an și de sesiune parlamentară, aș vrea să-mi exprim un gând pozitiv pentru noi toți. Sper ca fiecare dintre noi să fim mai înțelegători unii cu alții și să empatizăm mai mult, iar, în dorința noastră de a trăi mai bine – fie că ocupăm funcții de conducere, fie operaționale –, să ne raportăm tot timpul la principiul lucrului bine făcut.
Să construim cu toții, în fiecare zi, România în care ne dorim să trăim!
Vă mulțumesc.
Mihai Botez, deputat al USR de Vaslui.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .