Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 octombrie 2013
other · adoptat
Relu Fenechiu
Primirea de răspunsuri la interpelările adresate prim-ministrului și membrilor Guvernului
Discurs
Domnule președinte, Vă mulțumesc. Stimați colegi, Vă mai amintiți de Dionisie Vitcu, când ne povestea „Amintirile din copilărie” ale lui Creangă?
Era frumos, dar aici suntem în Camera Deputaților și discutăm lucruri serioase. Puțin mai devreme, când s-a prezentat moțiunea, discutam cu un coleg, stăteam în bancă, a spus că i se pare că îl vede pe Dionisie Vitcu cum prezintă „Amintirile” lui Creangă.
Nu, domnilor, discutăm de lucruri serioase, discutăm de lucruri grele și ar trebui ca toți să ne învățăm ca atunci când discutăm despre astfel de lucruri să avem o altă abordare decât cea pe care Dionisie Vitcu o avea când ne povestea „Amintirile” lui Creangă.
Aș vrea, așadar, să-mi permiteți să vă prezint ce se întâmpla atunci când am preluat mandatul de ministru al transporturilor în ceea ce privește CFR Marfă.
Am constatat o situație mai mult decât dezastruoasă datorată, eu aș spune, managementului defectuos din ultimii ani și nu aș spune neapărat prostiei și hoției. Veniturile scăzuseră dramatic, pierderile acestei companii erau undeva la peste două miliarde de lei noi. Deși lider pe piața transportului feroviar de marfă, compania a pierdut în mod continuu din cota de piață, trecând de la un statut de societate care deținea monopol pe o piață închisă la o societate care părea că nu poate face față competiției și, de asemenea, avea un management incapabil să rentabilizeze compania, abia reușeau, cu o mare dificultate, să achite salariile și stopajul la sursă.
Când am ajuns în minister am dispus un control la CFR Marfă. Acest control a confirmat situația și, în urma acestui control, am decis luarea unor măsuri de urgență pentru relansarea activității companiei.
Aveți pe ecran situația realizărilor financiare ale CFR Marfă în perioada 2009–2012.
Am văzut că s-a vorbit despre pierderile din anul 2012, dar nu s-a vorbit despre pierderile din anii 2009, 2010, 2011.
Ceea ce este cert, domnii mei, este că, la sfârșitul anului 2012, datoriile totale ale companiei erau de aproape 2 miliarde 200 de milioane de lei și, dacă vreți să facem o comparație, pentru că ați pomenit în moțiunea dumneavoastră, da, într-adevăr, activele companiei se ridicau și se ridică la aproximativ 1 miliard 300. Cine credeți că ar fi cumpărat vreodată o companie care are active de 1 miliard 300 și datorii de 2 miliarde 200?
Ați vorbit de Rolling Stock. Dar eu vă întreb, în anul 2009, în 2010, în 2011, în 2012, de ce n-ați anulat acel contract, domnilor? Că ați avut puterea să faceți acest lucru.
Am văzut, de asemenea, că mai vorbeați despre faptul că această companie acum, sub guvernarea USL-istă, vrea să dea afară 1.400 de oameni.
Domnule ministru,
Mi-ați pomenit numele de 20 de ori, așa încât am dreptul cred că la 40 de minute de drept la replică.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .