Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 februarie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Iulian Iancu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Cele două comisii au fost sesizate pentru dezbaterea proiectului de lege menționat.
Vreau să vă subliniez că Senatul a adoptat proiectul de lege, de asemenea, Comisia de administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic și Comisia juridică, de disciplină și imunități au avizat favorabil. În fond, vorbim despre o acțiune care și-a produs efectele în perioada 2008–2009, respectiv s-a acordat un termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului în care autovehiculele M-1 cu normă de poluare Euro-4, cu o capacitate cilindrică ce nu depășește 2000 de centimetri cubi, precum și toate autovehiculele N-1 cu normă de poluare Euro-4 înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 să fie exceptate de la plata taxei pe poluare pentru autovehicule.
În urma dezbaterilor în cele două comisii, membrii comisiilor au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.