Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 aprilie 2012
Informare · Trimis la votul final
Mircea Dușa
Informare privind activarea domnului deputat Gheorghe Hogea în cadrul Grupului parlamentar al PNL 30
Discurs
## Domnule președinte,
Vă rog să citiți Decizia Curții Constituționale nr. 602 din 2005, dacă bine rețin, Decizia nr. 602, care se referă la această speță și s-a modificat regulamentul conform deciziei. Revocarea se poate cere de grupul politic care a propus-o sau, ca sancțiune, de o altă componentă a Camerei. Citiți întreaga prevedere a deciziei Curții Constituționale, nu numai ce vă convine dumneavoastră.
Potrivit art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, această inițiativă urmează a fi dezbătută în procedură de urgență. Conform prevederilor din regulament, trecem de îndată la dezbaterea ei.
Dacă din partea inițiatorului este cineva? Domnul secretar de stat Eugen Curteanu. Domnule ministru, aveți cuvântul. Stimați colegi,
Vă rog să urmăriți cu atenție lucrările și să ocupați loc în sala de ședință.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.