Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 aprilie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Aurelia Vasile
Discurs
## Domnule președinte,
Vă rog să-mi permiteți să-mi exprim nemulțumirea față de atitudinea pe care o are liderul Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Este o atitudine care este afișată la toate nivelurile, în condițiile în care nu se respectă dreptul
parlamentarilor de a putea să vorbească în fața Camerei Deputaților.
Nu este prima oară când domnul deputat Toader are o astfel de atitudine, ducând în derizoriu celelalte grupuri parlamentare, socotind că prin furtul unor parlamentari de la grupurile parlamentare din opoziție, prin care au reușit să facă o majoritate efemeră, pot, în orice moment, să dispună așa cum doresc dânșii.
Cred că umflatul în pene nu este bun, în condițiile în care se știe că aerul care umflă, mai devreme sau mai târziu, va avea un orificiu pe unde se va pierde în timp. Iar dacă domnul Toader nu știe, îi spun că, în general, totul este bazat pe matematică sau pe alte studii ale matematicii, că un cerc are 360°, dacă mergem după sinusoidă putem să spunem că în orice moment un punct poate să fie la maxim și merge spre minim începând să urce, iar la 360° îi aduc aminte că punctul de sus poate oricând să fie un punct jos.
Cred că trebuie să ne întoarcem puțin la ceea ce ne obligă regulamentul și, nu în ultimul rând, la atitudinea civilizată a unuia față de celălalt.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.