Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 septembrie 2008
Informare · Trimis la votul final
Adrian Ciocănea-Teodorescu
Discurs
## Domnule președinte,
Vreau să vă aduc la cunoștință, stimați colegi, faptul că un astfel de proiect care are o scară chiar regională pune în discuție existența unui studiu de impact care se face pe cel puțin doi ani de zile. Vă spun asta în cunoștință de cauză.
Marea Neagră are un avantaj și un dezavantaj pentru plajele românești. Avantajul cel mare este că curentul aduce nisipul de pe plajele rusești pe plajele românești și apoi spre plajele bulgărești.
Din cauza unor lucrări care au avut loc în perioadele precedente, deja acest lucru nu s-a mai realizat, acest curent nu mai poate aduce o cantitate de nisip suficientă și de aceea și eroziunea este mai accentuată.
Studiile existente la nivelul Guvernului arată că experiența japoneză evocată, poate chiar și aici, sau poate chiar în comisie, nu știu exact acest lucru, spune că lucrarea într-un singur punct face ca celelalte trei puncte importante de lucru să sufere modificări, pentru că Marea Neagră e un ecosistem viu sau, respectiv, dacă vreți, în ea funcționează acest curent care lucrează ținând cont de digurile care s-au realizat în România în perioada precedentă.
Ca urmare, având în vedere importanța substanțială a unui astfel de proiect, care este pe de o parte importantă ca posibilitate de dezvoltare, dar și mai importantă ca să fie luată în considerare din punct de vedere al evoluției ecosistemului, în numele Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, vă solicit, stimați colegi, să retrimitem la comisie acest document, acest proiect de lege, pentru că este de o importanță vitală ca toți să fie de acord cu o astfel de inițiativă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.