Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 mai 2008
procedural · respins
Frunda György
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Doamnă președinte de ședință, Stimat Senat,
Considerăm, tot Grupul parlamentar al UDMR, că această ordonanță este bine-venită și este rezultatul decantării experienței pe care țara noastră a avut-o la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Totuși supun atenției dumneavoastră faptul că eu am avut un amendament, care nu apare – la articolul 11 –, care prevede publicarea deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului în Monitorul Oficial al României, la cererea agentului guvernamental, respectiv a reclamantului. Ținând cont de faptul că în ultimii ani am avut probleme în țară cu executarea hotărârilor Curții, că de multe ori agentul guvernamental nu știa în ce fază se află lucrările sau decizia nu a fost comunicată Ministerului Justiției, eu am propus ca toate deciziile Curții, în care România este parte, să fie publicate din oficiu în Monitorul Oficial, indiferent dacă statul nostru a câștigat sau a pierdut procesele respective. Publicarea ar putea declanșa toate procedurile de recuperare a sumelor sau, dacă sumele au fost plătite în fața unui aranjament, a unei înțelegeri între stat și partea reclamantă, acest lucru ar reieși din hotărârea publicată.
Eu cred că nu putem trece mai departe atât timp cât acest amendament nu este nici admis, nici respins, nu se regăsește nicicum. Eu am transmis amendamentul respectiv la Comisia juridică de numiri, disciplină, imunități și validări și vă rog să rezolvați acest incident.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.