Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 septembrie 2007
Informare · adoptat tacit
Marian Sorin Paveliu
Discurs
## Domnule vicepreședinte,
Ca deputat independent, în numele colegilor mei fără afiliere la un grup parlamentar, aș vrea să transmit, dacă vreți, un protest din partea celor care nu facem parte dintr-un partid parlamentar față de modul în care a fost redactată această ordonanță și cum a fost aprobată de altfel și în comisie, în sensul că partidele neparlamentare sunt în mod evident discriminate atât la modalitatea de numire a membrilor în birourile electorale, la alegerea sau tragerea la sorți pentru ocuparea unui loc pe buletinul de vot, la timpii de antenă, și acest lucru noi îl considerăm că este inechitabil din cauza faptului că ne aflăm pentru prima oară în fața alegerilor pentru Parlamentul European, iar art. 16 din Constituția României prevede că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
Din punctul nostru de vedere, această abordare este contrară literei și spiritului Constituției. Aș spune că este subliniată această discriminare, dacă vreți, sau atitudine defavorizantă pentru partidele neparlamentare și prin faptul că în cadrul aceleiași legi este trecut la modificarea Legii nr. 334/2006, respectiv la finanțarea partidelor politice... Se fac referiri strict legate de Parlamentul României, deci de partidele care au reprezentanți în Parlamentul României, ignorându-se tocmai faptul că, în urma acestor alegeri, o să existe reprezentanți și în Parlamentul European, urmând ca, și după aceste alegeri, cei care vor obține mandat în Parlamentul European, fără a avea totuși mandat în Parlamentul României, să aibă un regim de partid neparlamentar, ceea ce în mod evident este, din punctul meu de vedere și al colegilor mei, neconstituțional.
De aceea, eu vă rog să luați în discuție și retrimiterea la comisie, pentru a îndrepta aceste deficiențe. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.