Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 decembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Márton Árpád Francisc
Discurs
## Domnule vicepreședinte, Doamnelor și domnilor,
Am intervenit, am ridicat mâna și atunci când ați acceptat procedura. Mersul lucrurilor a fost adoptat corect, cu o singură explicitare: noi nu dăm două voturi pe încuviințare, ci una este o solicitare de percheziție, unde votăm încuviințarea, deci votăm asupra încuviințării, iar prima solicitare este către noi, de a cere noi extinderea urmăririi penale.
Deci noi nu încuviințăm o cerere de extindere a urmăririi penale, ci trebuie să votăm asupra unei cereri de extindere, adică a noastră, așa cum prevede art. 109 din Constituția României. Deci este o diferență. Acuma nu vorbesc despre faptul că onor Comisia juridică ar fi trebuit să facă un proiect de cerere, asta o lăsăm la o parte. Dar, în orice caz, atunci când votăm nu votăm rapoartele comisiei, ci o încuviințare și o cerere din partea Camerei de extindere a urmăririi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.