Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 aprilie 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Márton Árpád Francisc
Discurs
## Domnule vicepreședinte,
## Doamnelor și domnilor,
Avem în fața noastră un raport foarte interesant. Avem un amendament prin care parțial se preia un text identic cu textul venit de la Senat, parțial se modifică un alt text venit de la Senat, deci se propune un amendament la punctul 2, după care se propune eliminarea textului venit de la Senat și eliminarea celuilalt text venit de la Senat. În loc să rămână nemodificat punctul 3 de la Senat, așa cum s-a propus, deci este, pur și simplu, un raport, pot să zic, chiar anapoda, dar în orice caz este un raport foarte interesant și o noutate în tehnica legislativă a noastră. Adică în loc să scriem clar că am amendat sau am lăsat nemodificat un text venit, propunem un text nou, după care eliminăm textul respectiv lăsând, de fapt, textul nemodificat.
Cu toate acestea, evident, suntem de acord cu textul cică amendat al legii.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.