Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 martie 2012
Dezbatere proiect de lege · respins
Márton Árpád Francisc
Discurs
Domnule vicepreședinte, Doamnelor și domnilor,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează: „PNL=PRM?”.
Nu obișnuiesc să dau titluri declarațiilor mele, dar această întrebare îmi vine în minte ostentativ din momentul în care am auzit intervențiile de la Târgu-Mureș ale domnului Crin Antonescu în legătură cu situația creată la UMF. Existau voci naționaliste în cadrul acestui partid și înainte, dar conducerea lui s-a delimitat de aceștia. Am dorit să-l sfătuiesc pe actualul președinte al partidului să nu meargă pe mâna acestor naționaliști, că va avea numai de pierdut.
Ieri, însă, s-a întâmplat un lucru cutremurător: în cadrul unei emisiuni televizate, în care a fost reiterată inepția conform căreia cel care învață în limba maghiară nu va putea vindeca pacienți români, deci în cadrul acestei emisiuni, domnul Tăriceanu i-a sfătuit pe cei care doresc să urmeze medicina în limba maghiară să se ducă în Ungaria.
Domnule Tăriceanu, am mai primit astfel de sfaturi și de la Funar, și de la Vadim Tudor și n-am plecat, am stat locului și vom rămâne în continuare.
Vă informez că această comunitate, cea maghiară, reprezintă mai mult de 6% din populația țării, adică produce peste 6% din PIB, procent pe care nu a reușit niciun guvern să-l asigure învățământului.
Noi plătim impozite pe măsură, deci avem dreptul la învățământul în limba maternă în țara ai cărei cetățeni suntem, pentru că, printre altele, avem acest drept garantat de Constituție, de legile țării și de tratatele internaționale la care România este parte. Nu plecăm, chiar dacă naționaliștii ne cer, chiar dacă ei sunt naționaliști liberali sau poate mai mult naționaliști decât liberali.
Iar revenind la capacitatea medicului de a profesa și într-o altă limbă decât cea în care a studiat, medicii care pleacă acum din țară și au învățat în limba română cum de pot profesa în străinătate? Sau cei care învață acolo, cum de pot profesa la noi în țară?
Și, în sfârșit, cum de au devenit medici respectați în zonele locuite numai sau majoritar de români absolvenții care și-au terminat studiile la UMF din Târgu-Mureș pe vremea când învățământul s-a desfășurat numai în limba maghiară? Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.