Cătălin Cherecheș

## Domnule vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Declarația mea politică de azi este intitulată „Despre răul cel mic și răul cel mare”.

Ni s-a tot spus de ceva vreme că România nu avea decât două soluții pentru a-și rezolva problemele grave cu care se confruntă: reducerea salariilor și pensiilor, sau creșterea taxelor și impozitelor. Fluturându-ne sperietoarea Fondului Monetar Internațional, președintele Traian Băsescu și Guvernul Domniei Sale, al cărui premier este Emil Boc, au ales varianta care să aducă în pragul disperării milioane de români. Cei mai năpăstuiți fiind pensionarii, care își văd dijmuite pensiile pentru care au contribuit mulți ani și care constituie singura șansă de existență.

În toată această perioadă, Guvernul ne-a spus că e criză, e deficit bugetar, sunt multe cheltuielile, veniturile la buget au scăzut, dar nu ne-a spus nimic despre măsurile care să contracareze toate aceste realități. Și, pentru că nu are soluții, Guvernul își asumă răspunderea. E mai simplu așa. Dar nu aceasta este calea ieșirii din criză. În locul asumării răspunderii, Guvernul ar fi trebuit să arate românilor un program credibil, pe termen scurt, mediu și lung, cu obiective realizabile, cu calcule clare, cu surse de finanțare.

De aceea, întreb cu voce tare: când vor înțelege premierul și Guvernul său că singura sursă de creștere economică pentru România sunt investițiile? Că dacă diminuezi veniturile multor milioane de români sunt slabe șansele de a crește consumul și, deci, de a ajuta producția. Li se tot spune românilor că nu mai sunt bani. Dar banii de care România are nevoie ar fi trebuit să vină, dacă nu din veniturile interne, măcar din fondurile europene.

Dar, din păcate, statisticile privind absorbția fondurilor europene plasează România pe ultimul loc în Europa Centrală și de Est. În același timp, sub ochii statului, milioane de euro se topesc în facturi umflate, în achiziții al căror preț aproape se dublează de la încheierea contractului de licitație până la darea în folosință a lucrării, costul pierderilor pe această filieră fiind enorm – alături de evaziunea fiscală, practica umflării facturilor fiind cea mai eficientă metodă de drenare a banilor statului –, iar în vreme ce administrația este sufocată de clientela politică, piața licitațiilor publice, care înseamnă 10% din produsul intern brut, este controlată de circa 350 de oameni.

Doamnelor și domnilor colegi,

Fiecare dintre noi știe că tăierea veniturilor bugetarilor cu 25%, reducerea ajutorului de șomaj și a pensiilor cu 15% și diminuarea drastică a subvențiilor de la buget nu înseamnă măsuri de criză, iar faptul că guvernatorul Băncii Naționale a României a spus, fără menajamente, că Guvernul a mințit ne arată dimensiunea dezastrului în care se scufundă România.

De aceea, de la această tribună, i-aș întreba pe Președintele țării, pe prim-ministru și pe miniștrii săi dacă se pot uita în ochii triști ai bătrânilor, ajunși muritori de foame, ai profesorilor batjocoriți, ai medicilor care pleacă masiv din țară, ai șomerilor, ai tuturor românilor cărora li s-a promis că vor trăi mai bine: cum le explică românilor lipsa oricărei perspective, decalajele economico-sociale și înrăutățirea raporturilor interumane?