Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 decembrie 2017
other · respins
Márton Árpád Francisc
Prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului _
Discurs
## Domnule vicepreședinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
În ședința comisiei din 29 noiembrie 2017 s-a luat această decizie în legătură cu tema expusă înainte de doamna lider de grup parlamentar.
Au participat domnul președinte Eugen Nicolicea, doamna deputat Cătăniciu Steluța Gustica, deputații Márton Árpád Francisc, Duruș Vlad Emanuel, Vasile Daniel și au lipsit doamna deputat Adriana Săftoiu, domnul deputat Robert Turcescu și s-a propus respingerea acestui proiect, din considerente constituționale.
Curtea Constituțională a dezbătut de două ori această temă, ambele dezbateri au avut loc în 2005. Prima era în februarie – Decizia nr. 62. S-au dezbătut atunci art. 25, 25[1] , 25[2] , 25[3] ; toate aveau niște prevederi asemănătoare cu cele propuse aici, inclusiv inițiativa de a fi schimbat un președinte, la propunerea unei treimi dintre deputați.
Citez din considerentele Deciziei nr. 62: „Posibilitatea oricărui grup parlamentar de a face această cerere, și nu doar a celui al cărui reprezentant este membru, este contrară
art. 61 alin. (5) din Constituție, conform căruia Biroul permanent se alcătuiește potrivit configurației politice a Senatului – era vorba de un regulament al Senatului –, întrucât revocarea reprezintă o modalitate simetrică cu desemnarea membrului pentru a fi ales în Biroul permanent.”
Și altă decizie, la Camera Deputaților, tot în același an, Decizia nr. 602, care grăiește astfel: „Votul acordat președintelui unei Camere este vot politic, care nu poate fi anulat decât în cazul în care grupul care l-a propus cere revocarea politică a acestuia. Această înlocuire se poate face numai cu o persoană din același grup parlamentar, care nu își poate pierde dreptul la funcția de președinte, dobândit în virtutea rezultatelor obținute în alegeri.”
Astfel de considerente având, în ambele decizii ale Curții Constituționale articolele respective au fost găsite a fi neconstituționale și au fost șterse din cele două regulamente.
Vă mulțumesc.
Ca atare, prin unanimitatea voturilor celor prezenți, pe care tocmai i-am enumerat, comisia a decis respingerea proiectului de hotărâre.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.