Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 martie 2015
other
Márton Árpád Francisc
Discurs
## Domnule vicepreședinte,
## Doamnelor și domnilor deputați,
Revoluția pașoptistă din Ungaria a izbucnit pe data de 15 martie 1848 și a fost înfrântă la mijlocul anului următor, când, pe 13 august, armata revoluționară a depus armele la Șiria. Au urmat represalii și, pe 6 octombrie 1849, au fost executați la Arad 13 generali și la Budapesta prim-ministrul Guvernului revoluționar, Batthyány.
Deși represaliile au continuat, idealurile de libertate, egalitate, fraternitate nu au fost șterse din memoria colectivă. Din însărcinarea lui Kossuth, în 1851, Makk József începe construcția unei noi revolte, în casa lui Nagy József din București, care permitea, pe de o parte, luarea legăturii cu revoluționarii români, pe de altă parte, conducerea din apropiere, dar din afara graniței austriece. Deși pregătirile s-au desfășurat pe teritoriul imperiului austriac, și în primul rând în Ardeal, centrul a rămas la casa conspirativă din București. Din cauza unui agent infiltrat la Târgu Mureș, mișcarea a fost deconspirată și, după lungi procese, conducătorii din secuime ai acesteia au fost executați, o parte, pe data de 10 martie – adică ziua de azi – 1854 la Târgu Mureș, o parte pe 29 aprilie la Sfântu Gheorghe.
În cinstea secuilor martiri, la locul execuției din Târgu Mureș a fost ridicat un monument în 1874 și, începând din anul următor, cu excepția perioadei dictaturii comuniste, aici se comemorează pe data de 15 martie eroii Revoluției pașoptiste, așa cum și noi depunem coroane în aceeași dată la Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe, unde și-au petrecut ultimele ore înainte de execuție Bartalis și Váradi.
De câțiva ani, la inițiativa unui ONG, comemorările de la Târgu Mureș au loc la data de 10 martie, adică data exactă a execuției. De ce a interzis anul acesta această manifestare primarul actual al municipiului, ales și de către maghiarii din localitate, pentru mine este un mister, dar poate nu cunoaște istoria.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.