Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 septembrie 2012
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Márton Árpád Francisc
Discurs
Domnule vicepreședinte, Doamnelor și domnilor,
Mă bucur că, pe picior, n-a răspuns reprezentantul ministerului. Renta viageră a avut un alt scop. Deci luăm banii care au fost gândiți cu un scop și-i dăm în alt loc, care vizează cu totul altceva.
Deci renta viageră n-are nicio legătură cu agricultura de subzistență. Cele două nu se leagă de loc.
așa cum sunt ele prevăzute în Legea nr. 315/2004 privind organizarea regională a României.
În acest sens, activitatea Inspectoratului de Stat în Construcții a fost deja reorganizată în opt regiuni de dezvoltare prin desființarea inspectoratelor județene în construcții și reorganizarea activității după cele opt regiuni de dezvoltare.
Inspectoratul de Stat în Construcții susține aprobarea acestui proiect de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.