Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 octombrie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Márton Árpád Francisc
Discurs
## Domnule vicepreședinte,
## Doamnelor și domnilor,
Parțial, are dreptate doamna Aura Vasile, pentru că, în cazul nostru, aplicabile sunt prevederile art. 104, care, în alin. (1), zice: „Dacă prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea proiectului – ne aflăm în această situație –, a propunerii legislative sau a proiectului de hotărâre a Camerei Deputaților, după încheierea dezbaterii generale, președintele cere Camerei să se pronunțe prin vot.” Alin. (2): „Votul cu privire la propunerea de respingere poate fi dat și într-o ședință specială de vot.”
De aceea am intervenit mai înainte, pentru că, în mod evident, dezbaterea generală a avut deja loc, la propunerea unei respingeri.
Dar puteți să constatați că nu a avut loc, și atunci să mai deschideți încă o dată dezbaterea generală, dacă mai e ceva de spus față de cele ce au fost spuse de două-trei persoane de la fiecare grup parlamentar, deși la dezbateri generale au dreptul numai la o singură intervenție, după care se trece la vot, dacă este cvorumul. Puteți constata că nu există, deci se va da votul final într-o ședință de vot final.
Asta este procedura corectă, pentru că avem un raport de respingere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.