Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 octombrie 2015
other · Trimis la votul final
Márton Árpád Francisc
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
## Domnule vicepreședinte,
## Doamnelor și domnilor,
Tot ce s-a spus aici este adevărat. Problema de interpretare și de aplicare a legii este acel element pentru care inițiatorul a dorit să modifice legea, or, cei din Comisia juridică spun că nu trebuie să fie modificată, pentru că toate acele elemente spuse de colegul nostru, dacă se întâmplă, deci cineva face acele infracțiuni, comite acele infracțiuni, conform Codului de procedură penală, intervin acele plusuri de 30–30–30%, încât dintr-o infracțiune de șapte ani se poate primi chiar 25 de ani de închisoare.
Așa este structurată legea, iar altfel, în varianta propusă de dumneavoastră, s-ar ajunge la situația în care pentru o faptă cineva să primească mai mult decât pentru o omucidere.
Deci toată structura trebuie modificată integral, dacă dorim să aplicăm pedepse mai mari, dar această idee de a veni pentru fiecare faptă separat și să propunem agravări fără să vedem toată legea Codului penal nu e bine-venită, pentru că întoarce pe dos toată structura acestei legi, și încă o dată trimit și la Codul de procedură penală, contopirea pedepselor se face într-un sistem.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.